DARITMIN(R) 200 mg
GEDEON RICHTER ROMANIA SA
GEDEON RICHTER ROMANIA S.A.
200mg
C01BD01–Antiaritmice clasa i si iii antiaritmice clasa iii
Amiodaronum
Compr.
Cutie x 2 blist. Al/PVC x 15 compr.
2 ani
GEDEON RICHTER ROMANIA S.A.
200mg
C01BD01–Antiaritmice clasa i si iii antiaritmice clasa iii
Amiodaronum
Compr.
Cutie x 2 blist. Al/PVC x 15 compr.
2 ani
Alte moduri de comercializare ale acestui medicament
• Daritmin(r) 200 mg - (Cutie x 2 blist. Al/PVC x 15 compr.)Alte produse de la GEDEON RICHTER ROMANIA SA
Symphoral 10 mg • Prazolex(r) 0,5 mg • Acid acetilsalicilic - richter 100 mg • Fenilbutazona • Prazolex(r) 0,25 mg • Piracetam 400 mg • Aciclovir 200 mg • Meguan(r) 850 mg •Alte produse cu codul ATC: C01BD01
Sedacoron(r) • Amiodarona lph 200 mg • Amio tad 200 • Amiodarona lph 200 mg • Amiodarona 200 mg • Amio tad 200 • Amiodarona lph 200 mg • Cordarone 200 mg •Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALÄ‚ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
DARITMIN® 200 mg
2. COMPOZIÅ¢IA CALITATIVÄ‚ ÅžI CANTITATIVÄ‚
Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg.
3. FORMA FARMACEUTICÄ‚
Comprimate
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Profilaxia recidivelor:
- tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie în mediu spitalicesc sub
monitorizare;
- tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice ÅŸi invalidante;
- tahicardiilor supraventriculare documentate care necesită tratament, în caz de rezistenţă sau
contraindicaţie a altor terapii.
Tratamentul tahicardiilor supraventriculare: rărirea ritmului sau conversia fibrilaţiei sau
flutterului atrial.
Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White.
Clorhidratul de amiodaronă poate fi utilizat în prezenţa bolii coronariene şi/sau în prezenţa
unei alterări a funcţiei ventriculului stâng.
4.2 Doze ÅŸi mod de administrare
Doza trebuie ajustată individual.
Doza recomandată pentru tratamentul de atac este de 600 mg clorhidrat de amiodaronă pe zi
(3 comprimate Daritmin 200 mg), timp de 8-10 zile.
În anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi început şi cu doze mai mari, 800-1000 mg
clorhidrat de amiodaronă pe zi (4-5 comprimate Daritmin 200 mg), sub supraveghere
electrocardiografică.
Doza recomandată pentru tratamentul de întreţinere este de 100-400 mg clorhidrat de
amiodaronă/zi (1/2-2 comprimate Daritmin 200 mg), în funcţie de răspunsul pacientului; se
tatonează doza minimă eficace.
Rareori este necesară o doză de întreţinere mai mare.
Doza de întreţinere trebuie revizuită periodic, mai ales când aceasta depăşeşte 200 mg
clorhidrat de amiodaronă pe zi.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la iod, la amiodaronă sau la oricare dintre excipienţii produsului;
Bradicardie sinusală şi bloc sinoatrial fără pacemaker;
Disfuncţie de nod sinusal (ce determină bradicardie sinusală marcată);
Tulburări de conducere de grad înalt (fără pacemaker);
1
Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială marcată;
Disfuncţii tiroidiene (prezente sau în antecedente), hipertiroidie (posibilitatea agravării);
Tratament concomitent cu sotalol, sparfloxacină, dofetilidă, anumite medicamente care
determină torsada vârfurilor;
Sarcină (trimestrul II şi III) şi alăptare.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
Înaintea începerii tratamentului trebuie efectuată electrocardiograma, dozarea TSH-ului
(tireotrofinei) ÅŸi kaliemiei.
Scăderea frecvenţei cardiace poate fi chiar mai accentuată la bolnavii vârstnici.
Sub tratament cu amiodaronă, apar modificări ECG: prelungirea repolarizării reprezentată de
prelungirea intervalului QT şi eventual de apariţia undei U. Acestea sunt semne de impregnare
medicamentoasă terapeutică şi nu sunt semne de toxicitate.
Apariţia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de grad II sau III, a unui bloc sinoatrial,
sau a unui bloc bifascicular necesită oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de grad I
necesită supraveghere atentă.
Datorită conţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite
teste ale funcţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilanţ al
funcţiei tiroidiene este întotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodaronă poate determina
disfuncţii tiroidiene (vezi pct. 4.8 Reacţii adverse) în special la pacienţi cu antecedente
personale sau familiale de boli tiroidiene. De aceea, se recomandă monitorizare atentă clinică
şi biologică înaintea începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi câteva luni după
întreruperea tratamentului. Dacă se suspectează disfuncţie tiroidiană se recomandă dozarea
TSH.
Apariţia dispneii sau a unei tuse seci, izolate sau asociate cu alterarea stării generale poate
semnala prezenţa unei afecţiuni pulmonare şi impune un control radiologic. (vezi pct. 4.8
Reacţii adverse).
Întrucât medicamentele antiaritmice pot fi ineficace sau chiar aritmogene la pacienţii cu
disfuncţii electrolitice, în particular cu hipokaliemie, orice deficit de potasiu sau magneziu
trebuie corectat înainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.
Se recomandă pacienţilor să evite expunerea la soare sau să folosească măsuri de protecţie în
timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
După deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonară pot să apară pusee de hipotensiune
arterială la pacienţii care au utilizat clorhidrat de amiodaronă.
Se recomandă supravegherea regulată a funcţiei hepatice (transaminaze) în timpul
tratamentului; creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice se observă frecvent la
pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă şi în cele mai multe cazuri este asimptomatică.
Dacă aceasta creştere depăşeşte de trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar
trebuie întreruptă administrarea clorhidratului de amiodaronă. Insuficienţa hepatică a fost rar
letală la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă.
Anestezie: înaintea unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie să fie informat dacă
pacientul se află sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă. Asocierea anestezicelor generale
sau locale în timpul tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă creşte riscul de apariţie a
reacţiilor adverse hemodinamice (bradicardie, hipotensiune arterială, scăderea debitului
cardiac şi tulburări de conducere).
Câteva cazuri de detresă respiratorie acută au fost observate imediat după o intervenţie
chirurgicală la pacienţi trataţi cu clorhidrat de amiodaronă. În consecinţă o supraveghere
atentă este necesară în caz de ventilaţie artificială la aceşti pacienţi.
Datorită conţinutului în lactoză, medicamentul este contraindicat la pacienţii cu galactozemie
congenitală, sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei sau deficit de lactază.
2
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
Asocieri contraindicate:
- anumite medicamente care determină torsada vârfurilor (bepridil, difemanil, disopiramidă,
chinidinice, forme intravenoase de eritromicină, sultopridă, vincamină): risc major de tulburări
de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor.
- Sotalol, dofetilidă: risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor.
- Sparfloxacina: risc de apariţie a torsadei vârfurilor prin prelungirea intervalului QT (efect
aditiv electrofiziologic).
Asocieri nerecomandate:
- anumite medicamente care pot determina torsada vârfurilor (astemizol, terfenadină,
halofantrină, pentamidină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada
vârfurilor. Este necesară supraveghere clinică şi ECG.
- Laxative iritante: risc de apariţie a torsadei vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant,
la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent). Se va utiliza un laxativ din altă
clasă.
- Diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular. Dacă această asociere
este indispensabilă, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă.
- Blocante beta-adrenergice (altele decât esmololul): posibilitate de apariţie a unor modificări
ale automatismului ÅŸi conducerii prin suprimarea mecanismului simpatic compensator. Este
necesară supraveghere clinică şi ECG.
Asocieri care necesită precauţii de utilizare:
- anticoagulante orale (acenocumarol, warfarina): creÅŸterea efectului anticoagulant ÅŸi risc
hemoragic. Necesită control frecvent al INR şi adaptarea dozei de anticoagulant în timpul
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui.
- Ciclosporină: creşterea concentraţiilor plasmatice de ciclosporină prin scăderea metabolizării
hepatice a acesteia cu risc de nefrotoxicitate. Este necesară scăderea dozei de ciclosporină,
controlul funcţiei renale şi determinarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei cu adaptarea
dozelor în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui.
- Diltiazem (oral): risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular în special la vârstnici; se
recomandă supraveghere clinică şi ECG.
- Digitalice: deprimarea automatismului (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere
atrio-ventriculare. Pentru digoxină: poate creşte digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului
digoxinei. Este necesară supraveghere clinică şi ECG, controlarea concentraţiei plasmatice a
digoxinei
- Esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (prin suprimarea
mecanismului simpatic compensator); se recomandă supraveghere clinică şi ECG.
- Medicamente hipokaliemiante: diuretice, corticosteroizi (gluco-, mineralocorticoizi),
tetracosactid, amfotericină B administrată i.v.: risc de apariţie a torsadei vârfurilor
(hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca ÅŸi bradicardia ÅŸi un interval QT lung
preexistent). Este necesară prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei; se
supravegheaza intervalului QT şi, în caz de apariţie a torsadei vârfurilor, nu se vor administra
antiaritmice.
- Fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai ales
semne neurologice (prin scăderea metabolismului hepatic al fenitoinei); este necesară
supraveghere clinică şi scăderea dozei de fenitoină la apariţia semnelor de supradozaj.
-Anestezice generale: au fost raportate complicaţii potenţial severe la pacienţii supuşi
anesteziei generale – bradicardie rezistentă la atropină, hipotensiune arterială, tulburări de
conducere, scăderea debitului cardiac; au fost observate câteva cazuri de detresă respiratorie
severă în perioada imediat următoare intervenţiei chirurgicale. Se presupune o potenţare a
efectului toxic al oxigenului.
3
Error : Bad color Error : Bad color 4.6 Sarcina şi alăptarea
Studiile efectuate la animale nu au pus în evidenţă un efect teratogen. În absenţa efectului
teratogen la animale, un efect malformativ la om nu este de aşteptat. Substanţele responsabile
de malformaţii la om nu s-au dovedit teratogene la animale în studii bine conduse la cele două
specii.
În clinică nu există până în prezent date suficiente pentru a evalua un posibil efect malformativ
al clorhidratului de amiodaronă dacă se administrează în primul trimestru de sarcină. Tiroida
fetală începe să fixeze iod începând din a 14-a săptămână de amenoree; nici un răsunet asupra
tiroidei fetale nu este de aşteptat în caz de administrare anterior de această dată.
O supraîncărcare cu iod asociată cu utilizarea acestui produs după această perioadă poate
determina hipotiroidie fetală, biologic sau clinic (guşă).
În consecinţă, nu se recomandă administrarea clorhidratului de amiodaronă în trimestrul I iar
în trimestrele II şi III ale sarcinii este contraindicată.
Clorhidratul de amiodaronă traversează bariera feto-placentară şi este excretată în lapte în
cantităţi mari. În consecinţă, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu
amiodaronă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Daritmin 200 mg poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje,
datorită tulburărilor vizuale care pot apare.
4.8 Reacţii adverse
Manifestări oculare
La adulţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă apar cvasiconstant microdepozite corneene care
pot produce tulburări de vedere. Microdepozitele sunt reversibile la reducerea dozei sau
întreruperea tratamentului. Prezenţa unor microdepozite asimptomatice nu reprezintă un motiv
pentru întreruperea administrării clorhidratului de amiodaronă sau reducerea dozelor. Unii
pacienţi au fotofobie, senzatie de uscaciune oculară, percepţia de halou colorat.
Au fost observate unele cazuri de neuropatie optică cu vedere neclară, scăderea acuităţii
vizuale şi edem papilar. Relaţia cu clorhidratul de amiodaronă nu a fost stabilită. De aceea se
recomandă ca în lipsa unei alte etiologii evidente să se întrerupă tratamentul cu clorhidrat de
amiodaronă.
Manifestări cutanate
Clorhidratul de amiodaronă determină fotosensibilitate. Este necesar să se utilizeze creme
fotoprotectoare sau să se evite expunerea la soare. În timpul tratamentului pe termen lung
poate apărea o coloraţie albastru-gri a zonelor de piele expuse. Alte manifestări sunt: erupţii
cutanate (în general, puţin specifice) şi dermatită exfoliativă.
Manifestări pulmonare
Pot apărea pneumopatie interstiţială sau alveolară difuză şi bronşiolită obliterantă cu leziuni
ireversibile. Apariţia dispneei de efort sau a unei tuse seci singure sau asociate cu o alterare a
stării generale impune un control radiologic şi, dacă este cazul, oprirea tratamentului. Oprirea
precoce a administrării clorhidratului de amiodaronă şi instituirea corticoterapiei duce la
dispariţia tulburărilor. Semnele clinice dispar în 3-4 săptămâni, iar cele radiologice în decurs
de câteva luni. În caz contrar, evoluţia se poate face către fibroză pulmonară.
Au fost raportate câteva cazuri de pleurezie (asociată, de obicei, cu pneumopatia interstiţială)
şi bronhospasm. De asemenea, au fost raportate câteva cazuri de detresă respiratorie acută, cu
evoluţie uneori letală, după sau în timpul unei intervenţii chirurgicale.
Manifestări hepatice
S-au raportat cazuri de hepatopatie care au fost diagnosticate prin creÅŸterea nivelului
transaminazelor serice.
Sau raportat:
4
-creşterea transaminazelor serice de 1,5-3 ori; pot regresa la întreruperea tratamentului sau
spontan. Se recomandă dozarea periodică a acestora.
-rar poate apărea hepatopatie acută, cu evoluţie uneori letală, care necesită întreruperea
tratamentului.
-în cursul tratamentelor prelungite poate apărea hepatită cronică, cu histologie asemănătoare
cu cea a hepatitei alcoolice. Discreţia tabloului clinic şi biologic justifică supravegherea
regulată a funcţiei hepatice. O hipertransaminazemie, chiar moderată, care survine după mai
mult de 6 luni de tratament sugerează prezenţa unei hepatopatii cronice.
Modificările clinice şi biologice regresează de obicei, după oprirea tratamentului. Au fost
raportate unele cazuri de evoluţie ireversibilă.
Manifestări neurologice
-Neuropatie periferică senzitivo-motorie şi/sau miopatie în general reversibile la întreruperea
tratamentului.
-Alte tulburări: tremor extrapiramidal, ataxie de tip cerebelos, excepţional hipertensiune
intracraniană benignă, coşmaruri.
Manifestări tiroidiene
- Hipotiroidie - în forma clasică: creştere în greutate, apatie, somnolenţă; creştere francă a
TSH semnează diagnosticul. Întreruperea tratamentului duce la revenirea la starea de
eutiroidie în 1-3 luni ; oprirea nu este imperativă ; dacă indicaţia de tratament o justifică, se
poate continua administrarea clorhidratului de amiodaronă în asociere cu opoterapie
substitutivă pe bază de l-tiroxină, dozele stabilindu-se în funcţie de TSH.
- Hipertiroidie- poate fi paucisimptomatică (uşoară scădere ponderală, atenuarea eficacităţii
medicamentelor antianginoase şi antiaritmice) sau francă (scădere ponderală, aritmii recurente,
angor pectoris, insuficienţă cardiacă congestivă); diagnosticul este dat de creşterea T3
(triiodotironina) plasmatică, scăderea TSH, scăderea răspunsului TSH la TRH (tireostimulină).
Tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă trebuie întrerupt. Datorită eliminării lente a
clorhidratului de amiodaronă şi a metaboliţilor săi, pot persista nivele plasmatice mari de iod
şi alterări ale funcţiilor tiroidiene câteva săptămâni sau chiar luni după oprirea administrării
clorhidratului de amiodaronă. S-au raportat câteva cazuri severe, letale.
Manifestări cardiovasculare
Agravarea aritmiei, insuficienţă cardiacă congestivă, bradicardie. Bradicardia răspunde de
regulă la reducerea dozelor, dar poate necesita utilizarea unui pacemaker. S-au raportat cazuri
rare de tulburări de conducere.
Clorhidratul de amiodaronă are un efect proaritmic slab care apare, de obicei, la anumite
asocieri medicamentoase (cu alţi agenţi antiaritmici, digoxină) sau în caz de tulburări
hidroelectrolitice.
Altele
- tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, disgeuzie, constipaţie, anorexie.
- impotenţă, orhi-epididimită, insomnie, astenie, alopecie.
-cazuri izolate sugerând reacţii de hipersensibilitate: vasculită, afectare renală,
trombocitopenie, anemie aplastică sau hemolitică.
4.9 Supradozaj
Consecinţele administrării unor doze masive de amiodaronă sunt puţin cunoscute. Au fost
raportate câteva cazuri de bradicardie sinusală, tulburări de ritm ventricular, în special torsada
vârfurilor şi afectare hepatică.
Alături de măsurile generale de susţinere cardio-circulatorie, trebuie monitorizată tensiunea
arterială a pacienţilor, iar dacă apare bradicardie se utilizează un simpatomimetic β-adrenergic
5
sau un stimulator cardiac. Hipotensiunea arterială, cu perfuzia inadecvată a ţesuturilor trebuie
tratată cu un agent inotrop pozitiv şi/sau un agent vasopresor.
Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabili.
5. PROPRIETÄ‚Å¢I FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: sistem cardio-vascular, terapia cordului, antiaritmice clasa III.
Cod ATC: C01B D01
Efectul antiaritmic al clorhidratului de amiodaronă este rezultatul a cel puţin două mecanisme:
-prelungirea duratei potenţialului de acţiune şi a perioadei refractare îndeosebi la nivelul
sistemului His-Purkinje ÅŸi al miocardului ventricular;
-inhibiţie necompetitivă α şi β adrenergică.
Acţiunile electrofiziologice dovedite experimental constau în prelungirea repolarizării şi
încetinirea depolarizării sistolice. Consecutiv creşte durata potenţialului de acţiune şi a
perioadei refractare la nivelul atriilor, nodului atrioventricular ÅŸi ventriculilor, iar conducerea
este încetinită la nivelul miocardului şi sistemului His-Purkinje. Mecanismul prelungirii
repolarizării nu este precizat; este posibil să intervină inhibarea efluxului de potasiu prin
blocarea canalelor specifice. Incetinirea depolarizării se datoreşte împiedicării influxului de
sodiu prin blocarea canalelor membranare rapide. Fenomenul este marcat în timpul
repolarizării (când canalele sunt în stare inactivă). Aceasta explică intensitatea mai mare a
efectului atunci când miocardul este depolarizat, descărcările sunt mai frecvente şi
repolarizarea este prelungită în caz de ischemie sau în prezenţa tahicardiei. Clorhidratul de
amiodaronă scade automatismul nodului sinusal, creşte timpul de conducere şi măreşte
perioada refractară la nivelul nodului atrioventricular. Aceste acţiuni sunt atribuite, în parte,
antagonismului efectului beta-adrenergic (care nu interesează direct receptorii beta).
În condiţii clinice, la om, clorhidratul de amiodaronă deprimă nodul sinusal şi nodul
atrioventricular, prelungeşte potenţialul de acţiune şi intervalul QT, încetineşte conducerea în
miocard ÅŸi fibrele Purkinje.
Clorhidratul de amiodaronă:
-diminuă efectele de tip simpatomimetic obţinute cu substanţe agoniste ale receptorilor α şi β
adrenergici ;
-are efect coronarodilatator, mărind aportul de oxigen în miocard;
-micşorează frecvenţa cardiacă prin diminuarea automatismului sinusal şi reduce rezistenţa
periferică determinând astfel diminuarea consumului de oxigen de către miocard;
-nu are efect inotrop negativ; creÅŸte volumul sistolic;
-previne aritmiile cardiace, încetineşte conducerea atrială şi măreşte perioada refractară atrio-
ventriculară;
-Traseul ECG prezintă modificări caracteristice: aplatizarea şi prelungirea undei T, uneori
aspect bifid al acestei unde.
A fost realizată o meta - analiză, regrupând 13 studii prospective randomizate, controlate,
incluzând 6553 pacienţi cu infarct miocardic recent (78%) sau cu insuficienţă cardiacă cronică
(22 %).
Durata medie de urmărire a pacienţilor a variat între 0,4 şi 2,5 ani. Media dozelor zilnice era
cuprinsă între 200 mg clorhidrat de amiodaronă şi 400 mg clorhidrat de amiodaronă.
Această meta-analiză a arătat o reducere semnificativă în favoarea clorhidratului de
amiodaronă, cu 13% a mortalităţii totale (IC 95%, 0,78-0,99 ; p=0,03) şi cu 29% a mortalităţii
ritmice (IC-95%, 0,59-0,85%; p=0,0003). În orice caz, rezultatele trebuie să fie interpretate cu
prudenţă, ţinând cont de heterogenitatea studiilor incluse (heterogenitate, legată în special de
populaţia selecţionată, durata de urmărire, metodologia utilizată şi rezultatele studiilor).
6
Procentajul opririi tratamentului a fost mai mare în grupul tratat cu clorhidrat de amiodaronă
(41%), faţă de grupul tratat cu placebo (27%).
7% dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă au prezentat hipotiroidie faţă de 1% din
grupul tratat cu placebo. Hipertiroidia a fost evidenţiată la 1,4% dintre pacienţii trataţi cu
clorhidrat de amiodaronă faţă de 0,5% din grupul tratat cu placebo.
O pneumopatie interstiţială a apărut la 1,6 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de
amiodaronă, faţă de 0,5% din grupul tratat cu placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Particularităţi farmacocinetice:
- clorhidratul de amiodaronă administrat oral se absoarbe lent şi parţial;
- Biodisponibilitatea după administrare orală prezintă variaţii individuale mari (între 30% şi
80%), variaţii atribuite dezalchilării moleculei în mucoasa intestinală;
- Legarea de proteinele plasmatice se face în proporţie de 96%.
- Concentraţia sanguină eficace este de 1-2,5 μg/ml;
- După administrarea unei doze unice concentraţia plasmatică maximă se obţine după 3-7 ore.
Concentraţiile plasmatice după administrarea cronică a unor doze de 100-600 mg/zi sunt
aproximativ proporţionale cu doza, cu o creştere medie de 0,5 ml/l pentru fiecare 100 mg
administrate pe zi. Eficacitatea nu poate fi apreciată înainte de 1-3 săptămâni, timp necesar
realizării unor concentraţii sanguine eficace;
- clorhidratul de amiodaronă are un volum aparent de distribuţie mare, dar variabil, media
situându-se în jurul valorii de 60 1/kg datorită acumulării excesive în diverse ţesuturi, în
special ţesutul adipos şi organele bine irigate (ficat, plămân, splină). In inimă realizează
concentraţii de 30 de ori mai mari decât în sânge;
- Timpul de înjumătăţire plasmatică T1/2 este de 13-103 zile, obişnuit 25-52 zile (cifrele mai
mari sunt valabile pentru bolnavi);
- Un metabolit major al clorhidratului de amiodaronă a fost identificat la om:
desetilamiodarona. Aceasta se acumulează în majoritatea ţesuturilor. Acţiunea farmacologică a
acestui metabolit nu este încă stabilită;
- Principala cale de eliminare este cea biliară, putându-se produce recircularea enterohepatică.
O cantitate mică de iod rezultată din moleculă, se elimină renal (6 mg de iod în 24 de ore).
Cinetica clorhidratului de amiodaronă la pacienţii cu insuficienţă hepatică nu a fost încă
stabilită.
- clorhidratul de amiodaronă are un clearance plasmatic foarte mic cu excreţie renală
neglijabilă, fapt ce face ca în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală să nu fie necesară
modificarea dozei.
La pacienţii cu funcţia renală afectată concentraţia plasmatică a clorhidratului de amiodaronă
nu este crescută. Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabile.
- După întreruperea tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă, eliminarea acesteia se
face în două faze. În prima fază reducerea concentraţiei plasmatice la jumătate se face în 2,5-
10 zile. O a doua fază de reducere a concentraţiei plasmatice la jumătate durează între 26-107
zile, cu o medie de aproximativ 53 de zile şi la majoritatea pacienţilor în intervalul 40-55 de
zile.
- În absenţa tratamentului de încărcare, concentraţia plasmatică de echilibru (folosindu-se o
doză orală constantă), se atinge după 130-535 de zile, cu o medie de 265 de zile. Pentru
metabolit media timpului de înjumătăţire plasmatică este de 61 de zile. Aceste date reflectă o
eliminare iniţială a substanţei din ţesuturile bine irigate (T1/2 de 2,5-10 zile), urmată de o fază
terminală de eliminare foarte lentă din ţesuturile slab irigate cum ar fi ţesuturile adipoase.
Variaţiile individuale considerabile ale celor două faze de eliminare, ca şi incertitudinea
asupra compartimentului responsabil de efectul substanţei, necesită atenţie la răspunsul
individual îndată ce controlul aritmiei este obţinut cu dozele de încărcare.
7
- Clorhidratul de amiodaronă şi metabolitul său traversează bariera placentară în proporţie de
10-50% şi au fost detectaţi în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETÄ‚Å¢I FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Amidon de porumb, lactoză monohidrat, povidonă K 90, stearat de magneziu, dioxid de siliciu
coloidal anhidru, amidon pregelatinizat.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă nr. 99-105, Târgu Mureş, România
8. NUMÄ‚RUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
5414/2005/01
9. DATA AUTORIZÄ‚RII SAU A ULTIMEI REAUTORIZÄ‚RI
Autorizare, Iunie 2005
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2005
8
Document Outline
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
Prospect
DARITMIN® 200 mg
Comprimate, 200 mg
Compoziţie
Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg şi excipienţi: amidon de porumb,
lactoză monohidrat, povidonă K 90, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru,
amidon pregelatinizat.
Grupa farmacoterapeutică: sistem cardio-vascular, terapia cordului, antiaritmice clasa III.
Indicaţii terapeutice
Profilaxia recidivelor:
- tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie în mediu spitalicesc
sub monitorizare;
- tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice ÅŸi invalidante;
- tahicardiilor supraventriculare documentate care necesită tratament, în caz de rezistenţă
sau contraindicaţie a altor terapii.
Tratamentul tahicardiilor supraventriculare: rărirea ritmului sau conversia fibrilaţiei sau
flutterului atrial.
Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White.
Clorhidratul de amiodaronă poate fi utilizat în prezenţa bolii coronariene şi/sau în prezenţa
unei alterări a funcţiei ventriculului stâng.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la iod, la amiodaronă sau la oricare dintre excipienţii produsului;
Bradicardie sinusală şi bloc sinoatrial fără pacemaker;
Disfuncţie de nod sinusal (ce determină bradicardie sinusală marcată);
Tulburări de conducere de grad înalt (fără pacemaker);
Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială marcată;
Disfuncţii tiroidiene (prezente sau în antecedente), hipertiroidie (posibilitatea agravării);
Tratament concomitent cu sotalol, sparfloxacină, dofetilidă, anumite medicamente care
determină torsada vârfurilor;
Sarcină (trimestrul II şi III) şi alăptare.
Precauţii
Înaintea începerii tratamentului trebuie efectuată electrocardiograma, dozarea TSH-ului
(tireotrofinei) ÅŸi kaliemiei.
Sub tratament cu amiodaronă, apar modificări ECG: prelungirea repolarizării reprezentată
de prelungirea intervalului QT şi eventual de apariţia undei U. Acestea sunt semne de
impregnare medicamentoasă terapeutică şi nu sunt semne de toxicitate.
Apariţia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de grad II sau III, a unui bloc sinoatrial,
sau a unui bloc bifascicular necesită oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de grad I
necesită supraveghere atentă.
Datorită conţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite
teste ale funcţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilanţ al funcţiei
tiroidiene este întotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodaronă poate determina disfuncţii
tiroidiene (vezi pct. Reacţii adverse) în special la pacienţi cu antecedente personale sau familiale
de boli tiroidiene. De aceea, se recomandă monitorizare atentă clinică şi biologică înaintea
1
începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi câteva luni după întreruperea tratamentului.
Dacă se suspectează disfuncţie tiroidiană se recomandă dozarea TSH.
Apariţia dispneii sau a unei tuse seci, izolate sau asociate cu alterarea stării generale poate
semnala prezenţa unei afecţiuni pulmonare şi impune un control radiologic. (vezi pct.
Reacţii adverse).
Se recomandă pacienţilor să evite expunerea la soare sau să folosească măsuri de protecţie
în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
După deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonară pot să apară pusee de
hipotensiune arterială la pacienţii care au utilizat clorhidrat de amiodaronă.
Se recomandă supravegherea regulată a funcţiei hepatice (transaminaze) în timpul
tratamentului; creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice se observă frecvent la
pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă şi în cele mai multe cazuri este asimptomatică. Dacă
aceasta creştere depăşeşte de trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar trebuie
întreruptă administrarea clorhidratului de amiodaronă. Insuficienţa hepatică a fost rar letală la
pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă.
Datorită conţinutului în lactoză, medicamentul este contraindicat la pacienţii cu
galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei sau deficit de lactază.
Interacţiuni
Asocieri contraindicate:
- anumite medicamente care determină torsada vârfurilor (bepridil, difemanil,
disopiramidă, chinidinice, forme intravenoase de eritromicină, sultopridă, vincamină): risc major
de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor.
- Sotalol, dofetilidă: risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada
vârfurilor.
- Sparfloxacina: risc de apariţie a torsadei vârfurilor prin prelungirea intervalului QT (efect
aditiv electrofiziologic).
Asocieri nerecomandate:
- anumite medicamente care pot determina torsada vârfurilor (astemizol, terfenadină,
halofantrină, pentamidină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada
vârfurilor. Este necesară supraveghere clinică şi ECG.
- Laxative iritante: risc de apariţie a torsadei vârfurilor (hipokaliemia este un factor
favorizant, la fel ca ÅŸi bradicardia ÅŸi un interval QT lung preexistent). Se va utiliza un laxativ din
altă clasă.
- Diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular. Dacă această asociere
este indispensabilă, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă.
- Blocante beta-adrenergice (altele decât esmololul): posibilitate de apariţie a unor
modificări ale automatismului şi conducerii prin suprimarea mecanismului simpatic
compensator. Este necesară supraveghere clinică şi ECG.
Asocieri care necesită precauţii de utilizare:
- anticoagulante orale (acenocumarol, warfarina): creÅŸterea efectului anticoagulant ÅŸi risc
hemoragic. Necesită control frecvent al INR şi adaptarea dozei de anticoagulant în timpul
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui.
- Ciclosporină: creşterea concentraţiilor plasmatice de ciclosporină prin scăderea
metabolizării hepatice a acesteia cu risc de nefrotoxicitate. Este necesară scăderea dozei de
ciclosporină, controlul funcţiei renale şi determinarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei cu
adaptarea dozelor în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui.
- Diltiazem (oral): risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular în special la vârstnici; se
recomandă supraveghere clinică şi ECG.
- Digitalice: deprimarea automatismului (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere
atrio-ventriculare. Pentru digoxină: poate creşte digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului
digoxinei. Este necesară supraveghere clinică şi ECG, controlarea concentraţiei plasmatice a
digoxinei
- Esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (prin suprimarea
mecanismului simpatic compensator); se recomandă supraveghere clinică şi ECG.
2
Error : Bad color - Medicamente hipokaliemiante: diuretice, corticosteroizi (gluco-, mineralocorticoizi),
tetracosactid, amfotericină B administrată i.v.: risc de apariţie a torsadei vârfurilor (hipokaliemia
este un factor favorizant, la fel ca ÅŸi bradicardia ÅŸi un interval QT lung preexistent). Este
necesară prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei; se supravegheaza
intervalului QT şi, în caz de apariţie a torsadei vârfurilor, nu se vor administra antiaritmice.
- Fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai
ales semne neurologice (prin scăderea metabolismului hepatic al fenitoinei); este necesară
supraveghere clinică şi scăderea dozei de fenitoină la apariţia semnelor de supradozaj.
-Anestezice generale: au fost raportate complicaţii potenţial severe la pacienţii supuşi
anesteziei generale – bradicardie rezistentă la atropină, hipotensiune arterială, tulburări de
conducere, scăderea debitului cardiac; au fost observate câteva cazuri de detresă respiratorie
severă în perioada imediat următoare intervenţiei chirurgicale. Se presupune o potenţare a
efectului toxic al oxigenului.
Atenţionări speciale
Întrucât medicamentele antiaritmice pot fi ineficace sau chiar aritmogene la pacienţii cu
disfuncţii electrolitice, în particular cu hipokalemie, orice deficit de potasiu sau magneziu trebuie
corectat înainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.
Anestezie: înaintea unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie să fie informat
dacă pacientul se află sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă. Asocierea anestezicelor
generale sau locale în timpul tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă creşte riscul de
apariţie a reacţiilor adverse hemodinamice (bradicardie, hipotensiune arterială, scăderea debitului
cardiac şi tulburări de conducere).
Câteva cazuri de detresă respiratorie acută au fost observate imediat după o intervenţie
chirurgicală la pacienţi trataţi cu clorhidrat de amiodaronă. În consecinţă o supraveghere atentă
este necesară în caz de ventilaţie artificială la aceşti pacienţi.
Vârstnici
Scăderea frecvenţei cardiace poate fi chiar mai accentuată la bolnavii vârstnici.
Sarcina şi alăptarea
Studiile efectuate la animale nu au pus în evidenţă un efect teratogen. În absenţa efectului
teratogen la animale, un efect malformativ la om nu este de aşteptat. Substanţele responsabile de
malformaţii la om nu s-au dovedit teratogene la animale în studii bine conduse la cele două
specii.
În clinică nu există până în prezent date suficiente pentru a evalua un posibil efect
malformativ al clorhidratului de amiodaronă dacă se administrează în primul trimestru de
sarcină. Tiroida fetală începe să fixeze iod începând din a 14-a săptămână de amenoree; nici un
răsunet asupra tiroidei fetale nu este de aşteptat în caz de administrare anterior de această dată.
O supraîncărcare cu iod asociată cu utilizarea acestui produs după această perioadă poate
determina hipotiroidie fetală, biologic sau clinic (guşă).
În consecinţă, nu se recomandă administrarea clorhidratului de amiodaronă în trimestrul I
iar în trimestrele II şi III ale sarcinii este contraindicată.
Clorhidratul de amiodaronă traversează bariera feto-placentară şi este excretată în lapte în
cantităţi mari. În consecinţă, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu amiodaronă.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Daritmin 200 mg poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje,
datorită tulburărilor vizuale care pot apare.
Doze ÅŸi mod de administrare
Doza trebuie ajustată individual.
Doza recomandată pentru tratamentul de atac este de 600 mg clorhidrat de amiodaronă pe
zi (3 comprimate Daritmin 200 mg), timp de 8-10 zile.
3
Error : Bad color Error : Bad color În anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi început şi cu doze mai mari, 800-1000 mg
clorhidrat de amiodaronă pe zi (4-5 comprimate Daritmin 200 mg), sub supraveghere
electrocardiografică.
Doza recomandată pentru tratamentul de întreţinere este de 100-400 mg clorhidrat de
amiodaronă/zi (1/2-2 comprimate Daritmin 200 mg), în funcţie de răspunsul pacientului; se
tatonează doza minimă eficace.
Rareori este necesară o doză de întreţinere mai mare.
Doza de întreţinere trebuie revizuită periodic, mai ales când aceasta depăşeşte 200 mg
clorhidrat de amiodaronă pe zi.
Reacţii adverse
Manifestări oculare
La adulţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă apar cvasiconstant microdepozite corneene
care pot produce tulburări de vedere. Microdepozitele sunt reversibile la reducerea dozei sau
întreruperea tratamentului. Prezenţa unor microdepozite asimptomatice nu reprezintă un motiv
pentru întreruperea administrării clorhidratului de amiodaronă sau reducerea dozelor. Unii
pacienţi au fotofobie, senzatie de uscaciune oculară, percepţia de halou colorat.
Au fost observate unele cazuri de neuropatie optică cu vedere neclară, scăderea acuităţii
vizuale şi edem papilar. Relaţia cu clorhidratul de amiodaronă nu a fost stabilită. De aceea se
recomandă ca în lipsa unei alte etiologii evidente să se întrerupă tratamentul cu clorhidrat de
amiodaronă.
Manifestări cutanate
Clorhidratul de amiodaronă determină fotosensibilitate. Este necesar să se utilizeze creme
fotoprotectoare sau să se evite expunerea la soare. În timpul tratamentului pe termen lung poate
apărea o coloraţie albastru-gri a zonelor de piele expuse. Alte manifestări sunt: erupţii cutanate
(în general, puţin specifice) şi dermatită exfoliativă.
Manifestări pulmonare
Pot apărea pneumopatie interstiţială sau alveolară difuză şi bronşiolită obliterantă cu
leziuni ireversibile. Apariţia dispneei de efort sau a unei tuse seci singure sau asociate cu o
alterare a stării generale impune un control radiologic şi, dacă este cazul, oprirea tratamentului.
Oprirea precoce a administrării clorhidratului de amiodaronă şi instituirea corticoterapiei duce la
dispariţia tulburărilor. Semnele clinice dispar în 3-4 săptămâni, iar cele radiologice în decurs de
câteva luni. În caz contrar, evoluţia se poate face către fibroză pulmonară.
Au fost raportate câteva cazuri de pleurezie (asociată, de obicei, cu pneumopatia
interstiţială) şi bronhospasm. De asemenea, au fost raportate câteva cazuri de detresă respiratorie
acută, cu evoluţie uneori letală, după sau în timpul unei intervenţii chirurgicale.
Manifestări hepatice
S-au raportat cazuri de hepatopatie care au fost diagnosticate prin creÅŸterea nivelului
transaminazelor serice.
Sau raportat:
- creşterea transaminazelor serice de 1,5-3 ori; pot regresa la întreruperea tratamentului sau
spontan. Se recomandă dozarea periodică a acestora.
- rar poate apărea hepatopatie acută, cu evoluţie uneori letală, care necesită întreruperea
tratamentului.
- în cursul tratamentelor prelungite poate apărea hepatită cronică, cu histologie
asemănătoare cu cea a hepatitei alcoolice. Discreţia tabloului clinic şi biologic justifică
supravegherea regulată a funcţiei hepatice. O hipertransaminazemie, chiar moderată, care survine
după mai mult de 6 luni de tratament sugerează prezenţa unei hepatopatii cronice.
Modificările clinice şi biologice regresează de obicei, după oprirea tratamentului. Au fost
raportate unele cazuri de evoluţie ireversibilă.
Manifestări neurologice
- Neuropatie periferică senzitivo-motorie şi/sau miopatie în general reversibile la
întreruperea tratamentului.
- Alte tulburări: tremor extrapiramidal, ataxie de tip cerebelos, excepţional hipertensiune
intracraniană benignă, coşmaruri.
4
Manifestări tiroidiene
- Hipotiroidie - în forma clasică: creştere în greutate, apatie, somnolenţă; creştere francă a
TSH semnează diagnosticul. Întreruperea tratamentului duce la revenirea la starea de eutiroidie
în 1-3 luni ; oprirea nu este imperativă ; dacă indicaţia de tratament o justifică, se poate continua
administrarea clorhidratului de amiodaronă în asociere cu opoterapie substitutivă pe bază de l-
tiroxină, dozele stabilindu-se în funcţie de TSH.
- Hipertiroidie- poate fi paucisimptomatică (uşoară scădere ponderală, atenuarea eficacităţii
medicamentelor antianginoase şi antiaritmice) sau francă (scădere ponderală, aritmii recurente,
angor pectoris, insuficienţă cardiacă congestivă); diagnosticul este dat de creşterea T3
(triiodotironina) plasmatică, scăderea TSH, scăderea răspunsului TSH la TRH (tireostimulină).
Tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă trebuie întrerupt. Datorită eliminării lente a
clorhidratului de amiodaronă şi a metaboliţilor săi, pot persista nivele plasmatice mari de iod şi
alterări ale funcţiilor tiroidiene câteva săptămâni sau chiar luni după oprirea administrării
clorhidratului de amiodaronă. S-au raportat câteva cazuri severe, letale.
Manifestări cardiovasculare
Agravarea aritmiei, insuficienţă cardiacă congestivă, bradicardie. Bradicardia răspunde de
regulă la reducerea dozelor, dar poate necesita utilizarea unui pacemaker. S-au raportat cazuri
rare de tulburări de conducere.
Clorhidratul de amiodaronă are un efect proaritmic slab care apare, de obicei, la anumite
asocieri medicamentoase (cu alţi agenţi antiaritmici, digoxină) sau în caz de tulburări
hidroelectrolitice.
Altele
- tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, disgeuzie, constipaţie, anorexie.
- impotenţă, orhi-epididimită, insomnie, astenie, alopecie.
- cazuri izolate sugerând reacţii de hipersensibilitate: vasculită, afectare renală,
trombocitopenie, anemie aplastică sau hemolitică.
Supradozaj
Consecinţele administrării unor doze masive de amiodaronă sunt puţin cunoscute. Au fost
raportate câteva cazuri de bradicardie sinusală, tulburări de ritm ventricular, în special torsada
vârfurilor şi afectare hepatică.
Alături de măsurile generale de susţinere cardio-circulatorie, trebuie monitorizată tensiunea
arterială a pacienţilor, iar dacă apare bradicardie se utilizează un simpatomimetic β-adrenergic
sau un stimulator cardiac. Hipotensiunea arterială, cu perfuzia inadecvată a ţesuturilor trebuie
tratată cu un agent inotrop pozitiv şi/sau un agent vasopresor.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Ambalaj
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Producător
Gedeon Richter România S.A., România
Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă nr. 99-105, Târgu Mureş, România
Data ultimei verificări a prospectului
Mai 2005
5
Document Outline
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
Informaţii privind etichetarea
DARITMIN® 200 mg
Comprimate, 200 mg
AMBALAJ PRIMAR – blister
Denumirea produsului: DARITMIN® 200 mg
Denumirea substanţei active, concentraţia: clorhidrat de amiodaronă, 200 mg
Seria de fabricaţie:
Data expirării:
Numele deţinătorului Autorizaţiei de punere pe piaţă/sigla: Gedeon Richter România S.A.
AMBALAJ SECUNDAR - cutie
Denumirea produsului: DARITMIN® 200 mg
Denumirea substanţei active, concentraţia: clorhidrat de amiodaronă, 200 mg
Forma farmaceutică: comprimate
Compoziţia: clorhidrat de amiodaronă 200 mg şi excipienţi pentru un comprimat
Cantitatea pe ambalaj: 30 comprimate
Calea de administrare: orală
Seria de fabricaţie:
Data expirării:
Numele şi adresa deţinătorului Autorizaţiei de punere pe piaţă/sigla:
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă nr. 99-105,
Târgu Mureş, România
Menţiuni: A se citi prospectul înainte de utilizare.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Produsul conţine lactoză.
Se eliberează pe bază de prescripţie medicală - P-RF
Numărul Autorizaţiei de punere pe piaţă: 5414/2005/01
Document Outline
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ
- þÿ